IDOL, idoli, s. m. 1. Divinitate păgînă; (concretizat) chip, figură, statuie reprezentînd o asemenea divinitate. Era o vorbire cu două înțelesuri, așa cum obișnuiau să lepede în vremea veche preotesele idolilor păgîni. SADOVEANU, P. M. 235. Un idol își avea desigur rostul lui în vremile cînd omul nu-și da seamă de elementele naturii. ANGHEL-IOSIF, C. L. 43. ♦ (Rar) Nume dat unei ființe rele care inspiră spaimă. Vino de mă scapă pe mine de idolul ăsta de vrășmaș, ISPIRESCU, L. 19. 2. Fig. Persoană sau lucru care reprezintă obiectul unui cult sau al unei iubiri foarte mari. Pentr-o inimă fecioară mîndru idol ți-ai ales! EMINESCU, O. I 80.