IEȘIRE, ieșiri, s. f. I. Acțiunea de a ieși și rezultatul ei. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din») Părăsire a unei încăperi, a unui loc, a unui spațiu. La ieșire, însemn cîteva rînduri, în cartea de aur a muzeului. STANCU, U.R.S.S. 27. De la ieșirea din spital au trecut cîteva luni. SAHIA, N. 35. Jurase credință și supunere spînului la ieșirea din fîntînă. CREANGĂ, P. 232. ◊ Registru de intrare și ieșire = registru în care se înscriu, într-o administrație, hîrtiile oficiale sosite sau expediate. ◊ Expr. (Învechit) Ieșire la lumină = apariție, publicare. Mi s-a cerut din mai multe părți voie de a publica pe Sergentul Peneș și Oda, însă am refuzat înainte de ieșirea la lumină a numărului din Convorbiri care cuprinde aceste bucăți. ALECSANDRI, S. 95. ♦ Părăsire a unui cadru, a unei grupări, a unei organizații, a unei stări sau a unei situații. ♦ Fig. Soluție pentru a ieși dintr-o situație grea. Unde ai fi ajuns?... – În orice caz, nu în situația asta! Fără ieșire! Fără ieșire! BARANGA, I. 196. Nu mai era în stare să găsească nici o altă ieșire. CAMIL PETRESCU, N. 142. 2. Năvală, atac (din interiorul unei fortificații spre forțele inamice). Infanteria era... gata în orice moment a intra în foc, dacă inamicul ar fi încercat să facă vreo ieșire. D. ZAMFIRESCU, R. 233. ♦ Fig. (Franțuzism) Manifestare, prin vorbe, a unei atitudini ostile față de cineva sau ceva; critică violentă (adesea nedreaptă). Oratorul a avut cîteva ieșiri violente. II. (Concretizat) Locul prin care se iese (dintr-o încăpere, dintr-o curte etc.). Cei cîțiva, așezați pe grămezi, sar în sus alergînd spre ieșire. SAHIA, N. 42. Toate ieșirile acestui palat păzite! Nimeni nu va ieși pînă la noapte! NEGRUZZI, S. III 476.