II faut manger pour vivre et non pas vivre pour manger (fr. „Trebuie să mănînci ca să trăiești și nu să trăiești ca să mănînci”) – Vorba aceasta, veșnic actuală, se găsește în operele atîtor scriitori și filozofi, antici și moderni, încît cu greu am fi știut cui să-i atribuim paternitatea, dacă în lucrarea sa Cum trebuie tinerii să-i citească pe poeți, istoricul grec Plutarh n-ar fi consemnat că-i o cugetare a lui Socrate. După Socrate a fost reprodusă în „Retorica pentru Herennius” (IV, 28), atribuită lui Cicero, după Cicero a folosit-o Quintilian ș.a.m.d. Dar răspîndirea mare a căpătat-o datorită lui Molière care în Avarul (act. III, sc. 1), pune în gura lui Valère proverbul celor vechi: „Să mănînci ca să trăiești, nu să trăiești ca să măninci” – proverb care desigur îl entuziasmează într-atît pe Harpagon, încît îl recomandă imediat ca deviză bucătarului său. Astăzi, ca și în urmă cu mii de ani, aceleași cuvinte sînt adresate acelora care acordă o importanță exagerată delectării gastronomice. LIT.