Definiția cu ID-ul 1328419:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Il tempo e un galantuomo (it. „Timpul e galanton”) – vorba favorită a cardinalului Mazarin, sfetnicul regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Cuvintele apar în italiană, deoarece autorul lor se născuse în Italia, numele lui adevărat fiind Giulio Mazarini. Cardinalul se bizuia foarte mult pe factorul timp și obișnuia să spună că „e galanton”, în sensul că timpul e darnic, el aduce și ne dă multe și tot el rezolvă adesea problemele cele mai încurcate. Vorba lui Mazarin e străbunica expresiei moderne: „timpul lucrează pentru noi”, care de altfel i-a moștenit toate drepturile de folosință. IST.