IMPETUOZITATE s. f. Însușirea de a fi impetuos. [Oltul] a străbătut trei șiruri de munți, zbătîndu-se deasupra stîncilor, vibrînd din toată ființa, cu o impetuozitate de care, pentru nimic în lume, n-ar mai fi în stare. BOGZA, C. O. 410. [Artileria] începuse să răspundă, cu teamă însă și uluită de impetuozitatea dușmanului. REBREANU, P. S. 113. – Pronunțat: -tu-o-.