INDIANĂ s. f. (< fr. indian): nume generic pentru un mare număr de idiomuri aparținând unei mari familii indo-europene, vorbite în India, Ceylon, Pakistan, Birmania și Peninsula Indochina. Acest grup de limbi este prezentat adesea cu cel iranian sub numele de limbi indo-iraniene sau de limbi ariene. Limbile indiene sunt atestate în trei faze ale evoluției lor: indiana veche (cunoscută sub două forme diferite: vedica și sanscrita); indiana medie (reprezentată prin limbi comune, populare, dezvoltate paralel, denumite prākrit, bazate parțial pe limba vorbită și pe sanscrita clasică și folosite în literatura lirică și dramatică, alături de sanscrită, și prin limbi religioase, dintre care celebră este pāli); indiana modernă (formată în jurul anului 1000 e. n. și reprezentată prin mai multe grupuri de limbi, între care se detașează grupul central, din care face parte limba hindi, devenită limba de stat a Indiei). I. folosește sistemul de scriere alfabetică literală (care notează fonemele).