INERȚIE s. f. 1. (Fiz.) Proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de repaus sau de mișcare rectilinie și uniformă cît timp nu sînt supuse acțiunii vreunei forțe exterioare. Legea inerției. A se mișca în virtutea inerției. 2. (Chim.) Lipsă de reactivitate a unor elemente sau a unor substanțe chimice față de anumite substanțe. 3. Fig. Tendința unei persoane sau a unei colectivități de a rămîne în repaus, în inactivitate; stare de indolență, lipsă de energie, apatie. Tinerii care, în 1834, jucaseră pe scena varieteului străin roluri simbolice, încet-încet aveau să biruiască inerția lumii vechi, SADOVEANU, E. 67.