INIMOS, -OASĂ, inimoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni și despre manifestările lor) Curajos, îndrăzneț, viteaz. Hotărîrile luate... se cuvenea să le știe unul dintre căuzașii cei mai inimoși. CAMIL PETRESCU, O. II 15. Puțini erau la număr ostașii lui, dar inimoși, încercați în lupte. VLAHUȚĂ, O. A. II 117. Era inimos, bărbat, sta cu peptul deschis și gata de luptă. ISPIRESCU, U. 118. ◊ (Rar, despre animale și despre manifestările lor) Doi leoparzi Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. EMINESCU, O. I 165. Turma Șalghii cea frumoasă, Ca șoimul de inimoasă. ALECSANDRI, P. P. 58. 2. Bun, mărinimos. Înțelegea că niște biete vorbe inimoase nu-s în stare să-l îndepărteze de la ceea ce hotărîse. POPA, V. 337. Ca fată inimoasă ce era, trebuia să-l apere pe omul năpăstuit. SLAVICI, la TDRG. 3. Care pune totul la inimă; pasionat. Bat-o norocul de fată, prea e inimoasă. DELAVRANCEA, S. 51. 4. (Rar) Făcut cu toată inima. Sînt petreceri inimoase, cu rîs mult, cu glume strașnice. CAMIL PETRESCU, U. N. 246.