instrument sn [At: CANTEMIR, HR. 86/35 / V: (Înv) istrom~, is~, ostro~, stro~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat instrumentum, fr instrument] 1-2 (Unealtă sau) aparat cu care se efectuează o anumită operație. 3 (Înv) Aparat de precizie. 4 (Fig) Persoană, fapt etc. de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. 5 (Lin; îs) ~ gramatical Cuvânt cu funcție exclusiv gramaticală, care nu se poate utiliza singur în vorbire, ci numai împreună cu cuvintele pe care le leagă. 6 (Jur; îs) ~ juridic Act, probă scrisă prin care se atestă existența unui drept. 7 (Cmr; îs) ~ de plată Atestare scrisă prin care se ordonă sau se efectuează o plată. 8 (Muz) Aparat construit pentru a produce sunete muzicale. 9 (Îs) ~ de ratificare Document special prin care se ratifică un tratat internațional.