INTERJECȚIE, interjecții, s. f. Parte de vorbire neflexibilă, de tip special, care exprimă sentimente și manifestări de voință sau care imită sunete și zgomote. «Ah!» «vai!» «ura!» sînt interjecții. ▭ Lîngă o fereastră Isbășescu privea înfrigurat, cu interjecții de spaimă. REBREANU, R. II 188. ◊ Fig. Radu Comșa grăbea pe marginea trotuarului, atins de roți... și insultat de interjecțiile agresive ale claxoanelor. C. PETRESCU, Î. II 187.