inventar sn [At: (a. 1803) IORGA, S. D. XII, 146 / V: (înv) ~iu, ~ium, ivintal, ivin~ / Pl: ~e / E: fr inventaire, lat inventarium] 1 Registru cu statut de act, în care sunt enumerate și descrise cantitativ și valoric toate bunurile care se află într-o gospodărie, într-o instituție, într-un magazin etc. 2 (Pex) Totalitate a bunurilor din inventar (1). 3 (Pgn) Listă exactă, amănunțită. 4 (Pgn) Înșirare (a unor fapte, întâmplări etc.) Si: enumerare. 5 (Îs) ~ viu Totalitate a vitelor și a păsărilor dintr-o gospodărie. 6 (Îs) ~ mort Totalitate a uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport aparținând gospodăriei sau întreprinderii. 7 (Îlv) A face ~ul A inventaria (1). 8 (Jur; îs) Beneficiu de ~ Beneficiu acordat moștenitorului de a nu plăti datoriile succesiunii decât până la suma cuprinsă în inventar. 9 (Jur; îlav) Sub beneficiu de ~ Cu rezerva de a controla și verifica înainte de a admite ceva.