IRITARE. Subst. Iritare, iritație, enervare, exasperare; excitare, surescitare, surescitație, supărare, necăjire, ațîțare, întăritare, iritabilitate, irascibilitate, nervozitate, mînie, furie. Neliniște, nerăbdare, tensiune (fig.), agitație, impaciență (livr.); febrilitate (fig.), înfrigurare. Cicăleală, cicălire, pisălogeală (fam.), pisăgeală (fam.), sîcîială, șicană, șicanare. Ceartă, gîlceavă (pop.), sfadă (pop.), sfădălie (reg.); arțag (pop. și fam.), țîfnă (pop.). Certăreț, gîlcevitor (pop.), sfadnic (pop.). Adj. Iritat, enervat, exasperat, surescitat, supărat, necăjit, mîniat, înfuriat, întărîtat, ațîțat, cu capsa pusă, scos din fire; neliniștit, agitat (fig.), febril (fig.), înfrigurat (fig.), impacient (livr.). Iritabil, irascibil, surescitabil, nervos, nevricos (fam.), supărăcios, necăjicios (înv. și reg.), mînios, furios, furibund, nestăpînit, repezit. Certăreț, arțăgos (pop. și fam.), țîfnos (pop.), gîlcevitor (pop.), sfădăuș (reg.). Iritant, enervant, exasperant, înnebunitor, surescitant, agasant, supărător, cicălitor, sîcîitor, șicanator. Vb. A fi iritat, a fi enervat. A se irita, a se enerva, a se supăra, a se necăji, a se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire, a-și ieși din țîțîni (balamale), a-i sări țandăra, a-i sări muștarul, a-și pierde sărita, a-și pierde cumpătul, a se neliniști, a se agita (fig.), a se impacienta (livr.). A irita, a enerva, a exaspera, a surescita, a supăra, a necăji, a întărîta, a mînia, a înfuria, a pune nervii la încercare, a scoate din sărite, a scoate din pepeni (din țîțîni, din fire, din răbdări), a călca (cuiva) pe nervi. A cicăli, a sîcîi, a șicana, a pisălogi (fam.), a pisa (fig.), a pisăgi (fam.), a dondăni (pop., rar), a cetera (reg., fig.), a nu lăsa în pace, a bate la cap. A se certa, a se gîlcevi (pop.), a se sfădi (pop.). V. ceartă, mînie, neliniște, nestăpînire, supărare, temperament.