ISCODI, iscodesc, vb. IV. Tranz. 1. A cerceta (cu de-amănuntul), a căuta să cunoști, să afli ceva care e tăinuit; a spiona. Va iscodi ce se petrece în atelierele de la gară. VORNIC, P. 193. Rămăsesem tăcut pe o buturugă, privind cetele de plutași, care se depărtau, zgomotoși, iscodind pădurea. DUNĂREANU, N. 30. Trebuie să fie un trimis de undeva, numai pentru a iscodi casele oamenilor. CREANGĂ, P. 233. ♦ A pîndi. Doi jandarmi, bine lipiți de trunchiurile plopilor, îi iscodeau calea. POPA, V. 174. ♦ A observa (pe cineva), a privi cercetător. Mă iscodești cu ochii reci și răi. CAZIMIR, L. U. 95. 2. A pune (cuiva) întrebări (în scop informativ), a-l descoase. Înainte de a fi prins argații de veste, boierul a și început a iscodi slugărimea, să afle ce făcuse Manlache de cu seară pînă dimineața. POPA, V. 60. Hotărî... cu mintea lui ca să iscodească și pe mari și pe mici. ISPIRESCU, L. 375. ♦ Intranz. A se informa, a întreba. Fratele Alexa și cu mine om intra chiar în sara asta în sat la Dăvideni ș-om iscodi printre oameni. SADOVEANU, P. 26. Mai iscodește ea pe ici pe colea să vadă n-a putea afla ceva despre copil, dar copilul parcă intrase în pămînt. CREANGĂ, P. 174. 3. A imagina, a scorni. Toată dimineața iscodea cele mai fantastice pretexte, pentru a face în asfințit un drum pînă la Șercaia. C. PETRESCU, S. 118. Puteam numiri defăimătoare În gîndul meu să-ți iscodesc, Și te uram cu-nverșunare, Te blestemam, căci te iubesc. EMINESCU, O. I 212. Acei înrăutățiți au iscodit deosebite pîri mincinoase. NEGRUZZI, S. I 232. ♦ A inventa, a născoci. Mare iznoavă-i și trinu (= trenul). Bun cap o mai avut cine l-o mai iscodit. MIRONESCU, S. A. 133.