ISCODITOR, -OARE, iscoditori, -oare, adj. Care caută să pătrundă cu mintea, să afle, să observe cu de-amănuntul; dornic de a ști. Ochii furierului și ai lui Isidor Abramovici s-au întîlnit iarăși, iscoditori și înfrigurați. SAHIA, N. 72. Ochii negri, ce-i sclipeau în cap umezi, șireți și iscoditori. VLAHUȚĂ, O. A. 111. La tot pasul, colinda noastră iscoditoare se oprește, cu o plăcută și cuvioasă mirare, dinaintea acelor... falnice amintiri. ODOBESCU, S. A. 236. ♦ (Adverbial) Cu bănuială, bănuitor. Zise privindu-l iscoditor pe fiul său: O plecat But din sat. DUMITRIU, N. 173. ♦ Care se pricepe să descoasă pe cineva, să scoată, să afle totul de la cineva. Babele – cîtu-s ele de-a dracului, de prefăcute și iscoditoare – tot nu l-au putut face să se însoare. CREANGĂ, P. 142.