ISCUSINȚĂ. Subst. Iscusință, pricepere, destoinicie, vrednicie, istețime, îndemînare, abilitate, dexteritate, dibăcie, artă, măiestrie, meșteșug, meșterie (înv. și reg.), artizanat; inventivitate, ingeniozitate. Aptitudine, aplicație (fig.), înclinare (fig.), înclinație (fig.), aplecare (fig.), chemare (fig.), vocație, har, înzestrare (fig.), talent, geniu. Maistru, maestru, meșter, meșteraș (dim., rar), artizan, artist, magician (fig.). Adj. Iscusit, priceput, destoinic, vrednic, îndemînatic, isteț, abil, vîrlav (reg.), dibaci, măiestru, meșter, măiestrit, măiestreț (înv.), meșteșugos (înv. și pop.), meșteșugăreț (înv.), meșteșugit (fam.), artistic. Dotat, înzestrat (fig.), talentat. Vb. A fi iscusit, a (se) iscusi (înv.), a da dovadă de iscusință (de pricepere, de îndemînare), a se pricepe, a fi priceput, a se îndemîna (înv.), a dibăci (pop.); a avea mînă bună, a fi bun de mînă, a fi ușor de mînă, a fi îndemînatic, a avea mîini de aur. A avea talent (har), a avea stofă. A face cu îndemînare (cu artă), a măiestri (rar), a meșteri, a meșteșugi (fam.). V. artă, inteligență, meșteșug, talent.