ISPĂȘI, ispășesc, vb. IV. Tranz. 1. A-și răscumpăra o vină, a plăti prin suferință o greșeală; a-și lua pedeapsa, a suferi (de pe urma unei greșeli); a expia. Duducă, mare păcat ispășim noi. C. PETRESCU, C. V. 85. Te-oi face răzvrătirea să ți-o ispășești amarnic. DAVILA, V. V. 159. O lăsă acolo să-și ispășească păcatele. ISPIRESCU, L. 340. 2. A cerceta și a evalua paguba făcută (de obicei de vite) pe proprietatea cuiva. Moș Vasile, cu vornicul și paznicul, strigă pe tata la poartă, îi spun pricina și-l cheamă să fie de față cînd s-a ispăși cînepa și cireșele. CREANGĂ, A. 50. – Variantă: (învechit și arhaizant) spăși (EMINESCU, O. I 102) vb. IV.