IVĂR, ivăre, s. n. 1. Zăvor. Poarta înaltă e de fier, încuiată cu ivăre groase pe dinăuntru. STANCU, D. 136. Trase ivărul ușii și se duse pușcă la gard. DELAVRANCEA, H. T. 153. Trage ivărul și deschide. CARAGIALE, la TDRG. 2. Clanță. Aș! abia ți-ai întins mîna, sare ivărul la ușă, E-un congres de rubedenii, vreun unchi, vreo mătușă. EMINESCU, O. I 155.