Definiția cu ID-ul 915223:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

IZBUTI, izbutesc, vb. IV. Tranz. A duce la bun sfîrșit, a termina cu bine; a reuși, a izbîndi. Cu blîndeță și cu vorbă bună izbutea să le facă pe toate la vremea lor. MIRONESCU, S. A. 124. În cele mai de pe urmă izbuti fata să rănească pe balaur. ISPIRESCU, L. 18. Văzînd el, dracul, că și aici n-a izbutit nemica, crîșca din măsele. CREANGĂ, P. 145. ◊ Intranz. Noi trebuie să izbutim în tot ce începem, cu orice preț. CAMILAR, TEM. 100. Am izbutit ori de cîte ori te-am ascultat. ISPIRESCU, L. 21.