jaf s.n. I 1 jefuire, jefuit¹, pradă, prădare, prădat¹, rapt, ‹înv. și pop.› apucătură, prădăciune, răpire, ‹pop.› plean, ‹înv. și reg.› jerpelire, ‹reg.› haram, răbălaș, răblușag, ‹înv.› apucare, apucat¹, dobândă, prădășug, prădătură, privască, răpiciune, răpit¹, răpitură, răpștire, ‹arg.› globire. Motivul crimei a fost jaful. 2 banditism, tâlhărie, ‹înv. și reg.› tâlhărit, ‹reg.› robălie, ‹înv.› tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, ‹fran.› brigandaj. Unii trăiesc din jaf. 3 (fam.; deprec.; ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) ‹reg.; deprec.› jarcă, jarchilă, jarchină. Bătrâna poartă un jaf de palton. 4 (fam.; deprec.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Rablă. Rugină. Ruginitură. Vechitură. 5 (concr.; milit.; înv.) v. Captură. Pradă. II fig. risipă. A făcut un adevărat jaf în zahăr.