jind (-duri), s. n. – Dorință adîncă, poftă. Sl. *žęždĭ, žęžda „sete” cu disimilarea ž...ž. Se consideră în general că este vorba de un postverbal de la jindui, vb. (a dori, a-i fi dor, a pofti, a avea chef), care ar reprezenta un sl. *žędovati, der. de la žędati „a dori” (Cihac, II, 159; Conev 88; Byhan 341; DAR), care de asemenea pare posibil. – Der. jinduitor, adj. (rîvnitor, însetat); jinduială, s. f. (chef, privațiune; dorință neîmplinită).