JINDUI, jinduiesc, vb. IV. Tranz. A dori în mod intens, a pofti cu tărie, a rîvni; a tînji, a fi ahtiat după ceva. Mulți ochi au jinduit-o; ea, aș, n-aude, nu vede. DELAVRANCEA, S. 9. ◊ Intranz. (Construit mai ales cu prep. «după», «la») Bragagii și salepgii... își strigau pe isonul de datină marfa la care jinduiau cîțiva băiețoi. C. PETRESCU, A. R. 8. Bătrînelul acesta, care jinduise toată viața după un fecior, își agățase inima de Manlache. POPA, V. 113.