jitíe, jitii, s.f. (reg.) Poveste, snoavă: „…să nu cumva să hulim împotriva ei, și mai bine să îndrepteze spre noi, mult este jitie a sfinților părinți” (Bârlea, 1909: 123; inscripție nedatată pe peretele stranei bisericii din deal, din Ieud). – Din sl. žitije „viață, biografie” (DER, DEX).