jolj, joljuri, (giolj), s.n. – (reg.) 1. Giulgiu, pânză fină (Papahagi, 1925); lințoliu: „Știu eu ce mi-i leacu, / Giolju și colacu” (Calendar, 1980: 6). 2. Zadie pe cap, năframă. 3. Batistă (Antologie, 1980): „Că atunci... nu erau atâtea joljuri în bold” (Bilțiu, 1999: 134). – Din magh. gyolcs „giulgiu” (< germ. Kölsch).