juca (joc, jucat), vb. – 1. A-și petrece timpul cu un anumit joc. – 2. A intra, a deschide, a face o mutare proprie jocului. – 3. (Refl.) A-și petrece timpul cu un joc, fie pentru a se distra, fie din interes. – 4. A dansa. – 5. Despre actori, a interpreta un rol pe scenă. – 6. A mișca, a deplasa. – 7. A încurca, a duce de nas, a-și bate joc de cineva. – 8. A nu sta bine fixat, a fi instabil. – Var. (Mold.) giuca. Mr. (a)gioc, giucare, megl., istr. joc. Lat. pop. *iŏcāre, în loc de Iŏcāri (Pușcariu 910; Candrea-Dens., 905; REW 4585; DAR), cf. it. giocare, prov. jogar, fr. jouer, sp. jugar, port. jogar. Sensul de „a dansa”, pe care Pușcariu, Lr., 242 și DAR, îl explică drept un calc după sl. igrati „a juca” și „a dansa”, ar putea fi de asemenea rezultat al unei evoluții interne, plecîndu-se de la sensul „a mînui, a mișca”, cf. it. ballare „a mișca” și „a dansa”. – Der. jucător, s. m. (persoană care practică un joc; dansator); jucăuș, adj. (cartofor; care joacă, dansează; glumeț, hîtru; instabil, mobil); jucărie, s. f. (obiect cu care se joacă copiii; glumă, banc); jucărier, s. m. (vînzător de jucării); jucătorie, s. f. (trișare).