Definiția cu ID-ul 862123:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JUDECATĂ, judecăți, s. f. 1. Facultatea de a gândi logic; rațiune, inteligență, gândire. ◊ Loc. adj. și adv. Cu judecată = cu bun-simț, cu tact; serios, temeinic. ♦ Părere, idee, socoteală. 2. Formă logică fundamentală exprimată printr-o propoziție în care se afirmă sau se neagă ceva. 3. Acțiunea de a judeca (4); dezbatere judiciară; proces, județ (I 3); soluție dată într-un litigiu. ◊ Loc. vb. A face judecată = a judeca. ◊ Expr. A da în (sau a trage, a chema, a trimite etc. în ori la) judecată = a intenta cuiva un proces, a chema în fața justiției. (În unele religii) Judecata de Apoi = judecată divină la care Dumnezeu va chema pe toți oamenii, la sfârșitul lumii, pentru a le hotărî soarta (fericirea sau osânda veșnică). – Lat. judicata (pl. lui judicatum).