JĂRATEC s.n. (Mold., ȚR, Trans. SV) Cărbuni aprinși. A: I-au turnatu-i jeratec preste cerbice. DOSOFTEI, VS. B: Îl unseră cu untdelemn pre cap și-i turnară jăratec aprins. M 1698, 45^v. ◊ Fig. Arătîndu-te, Simeone, jăratec înțelegatoriu, nu te-ai închinat focului. M 1780, apr. 60^v, col. 1; cf. MINEIUL (1776); M 1779, febr., 43^v, col. II. C: Făcuse jăratec, că era frig si să încălziia. NT 1648, 129^v. Variante: jeratec (DOSOFTEI, VS; MINEIUL (1776); M 1779, febr., 43^v, col. II). Etimologie: sl. žaratŭkŭ. Cf. j ă r i ș t e (1), j e g.