JĂRATIC s. n. (Și în forma jeratic) Totalitatea cărbunilor pe jumătate stinși sau acoperiți cu cenușă, rămași în foc după ce s-a terminat arderea cu flacără. V. jar. Focul pîlpîia, învăluit de vînt, fărîmîndu-se în jăratic. SADOVEANU, O. VI 249. Un berbec întreg... a început să sfîrîie pe jăratic. GALACTION, O. I 267. Începură să sosească feciori... călări pe cai ce păreau că se hrănesc cu jeratic. VISSARION, B. 19. ◊ Loc. adj. De jăratic = care pare că arde, că este aprins; arzător, ca focul. Spre apusul de jăratic, Cu livezi scăldate-n aur, Trece-un nour singuratic. TOPÎRCEANU, M. 17. Mamă, sînt silită eu Să-i tot văd în vis mereu Ochii de jăratic? COȘBUC, P. I 184. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi foarte nerăbdător sau foarte grăbit. – Variante: jăratec (SLAVICI, O. I 363), jeratec (EMINESCU, N. 56), jeratic s. n.