lăbărța (lăbărțez, lăbărțat), vb. refl. – A decădea, a se prăbuși, a ceda, a-și pierde forma îmbrăcămintea sau încălțămintea purtată prea mult. Origine expresivă. Pare a fi o var. a lui dăbălăza, prin intermediul unei var. (de)-lăbăza, cu infixul r, ca și în alte cazuri de creații spontane, (cf. hîra-hîrța, hanță-handră, fleață-fleoarță etc.). Cf. sb. labrcnuti „a valora puțin”, care, de asemenea, pare de origine expresivă. După Cihac, II, 163, pus în legătură cu sb. labrnja „rît”. DAR propune un der. puțin probabil de la bîrță cu pref. re- (cf. Dacor., III, 818); și Scriban leagă pe lăbărța cu bălți. – Der. lăbărțătură.