La garde meurt et ne se rend pas (fr. „Garda moare, dar nu se predă”) – sînt cuvintele pe care le-ar fi rostit, generalul francez Pierre Cambronne (1770-1842) în istorica luptă de la Waterloo, unde Napoleon a fost învins de armatele Angliei și Prusiei. Cambronne era atunci în fruntea unei divizii de grenadieri, din care nu mai rămăsese decît o mînă de oameni încolțiți din toate părțile de către oștile dușmane. (Lupta e patetic descrisă de Victor Hugo în Mizerabilii). Generalul însuși zăcea rănit pe cîmpul de bătălie; și totuși, cînd englezii i-au cerut să se predea, el ar fi răspuns: „Garda moare, dar nu se predă”, cuvinte care au apărut patru zile mai tîrziu în jurnalul parizian „L’independant”. Dar, cum spune un vechi dicton latin: corruptio optimi pessima (pînă și cele mai frumoase lucruri sînt denaturate în cele mai urîte), vorbele acestea vestite au început cu vremea să fie folosite în împrejurări din cele mai comice și mai banale. Și începutul l-au făcut chiar francezii. În Causeries, Alexandre Dumas povestește: „Anglia voia să aibă un hipopotam femelă și s-a adresat lui Abas Pașa (vice-regele Egiptului n.n.)... Acesta a postat patru pescari pe malurile Nilului ca să captureze primul hipopotam femelă care se va naște, căci nici vorbă nu poate fi să capturezi viu un hipopotam adult: « hipopotamii mor, dar nu se predau »”. IST.