LA³, lau, vb. I. Tranz. (Popular) A spăla (mai ales pe cap), a scălda, a îmbăia. Ea ne cocea pînă acuma pînea. Mă la pe mine. SADOVEANU, P. M. 246. Îl lă în toată sîmbăta cu fel de fel de buruieni. SEVASTOS, N. 4. Face degrabă leșie, pregătește de scăldătoare... lă purcelul, îl scaldă. CREANGĂ, P. 76. Lau copilul, îi dau țîță. ALECSANDRI, P. P. 308. ◊ Expr. Lă-mă-mamă (cu valoare de substantiv) = om prost, nătîng, lălîu. Măritată de curînd după un văduvoi bătrîn ș-un «lă-mă-mamă». CREANGĂ, A. 96. Dacă găsește vreun lă-mă-mamă... Nu vede, n-aude și nu-i bagă seamă. PANN, P. V. II 97. ◊ Refl. Ileana pe cap se la. BIBICESCU, P. P. 271. – Forme gramaticale: prez. ind. lau, lai, lă, lăm, lați, lau, part. lăut. - Prez. conj. pers. 3 și: să leie (CREANGĂ, P. 289).