laibăr, laibăre, s.n. – (reg.) Vestă scurtă, fără mâneci, fără guler, din țesătură de lână, tivită cu postav colorat, purtată și de bărbați și de femei. Mai frecvent întâlnită pe Valea Izei (Bănățeanu, 1965: 122). Port specific populației maghiare și săsești din Transilvania. În Maramureș a pătruns pe la jumătatea sec. XX (idem: 82). – Din săs. leibel, dim. din leib „corp” (Șăineanu, Scriban; Borcea, cf. DER; DEX, MDA).