larmă sf [At: ȘINCAI, HR. I, 198/29 / Pl: ~me, (înv) lărmi / E: mg lárma, srb lärma] 1 (Înv; după verbele „a da”, „a face”) Semnal prin care se chemau ostașii la arme sau prin care se anunța apropierea dușmanului Si: alarmă (1), (înv) larmăt (1). 2 (Înv; în construcții cu verbul „a fi”) Stare de neliniște provocată de apropierea dușmanului, de ivirea unui pericol etc. Si: (înv) larmăt (2). 3 (Îrg) Ceartă (1). 4 (Îvp; îe) A face ~ asupra cuiva A certa. 5 Gălăgie. 6 (Îe) A face (sau a stârni) ~ în jurul (sau împrejurul) cuiva (sau a ceva) A produce senzație. 7 (Fig) Agitație (2). 8 (Fig; rar) Frământare (12).