LAT², -Ă, lați, -te, adj. Care are o lățime (relativ) mare. E lung pămîntul, ba e lat. COȘBUC, P. I 53. Se încinse... cu o curea lată, coperită cu ținte aurite. NEGRUZZI, S. I 23. Frunză lată, fmnză-ngustă. HODOȘ, P. P. 59. ◊ Loc. adj. Lat în spate = bine legat, voinic. Călca mărunt, deși era lat în spate. CAMIL PETRESCU, U. N. 58. Apariția omului acestuia bine legat, lat în spate... inspira hotărîre, încredere. C. PETRESCU, Î. I 11. ◊ Expr. A spune vorbe mari și late = a spune vorbe pompoase, dar fără miez. V-am adunat pentru ca să vă spun vorbe mari și late, cum n-ați auzit de cînd trăiți. ALECSANDRI, T. I 259. (Familiar) A fi lată (rău sau de tot) = a lua proporții grave, a prezenta un aspect îngrijorător. Mi se pare că o să fie lată. PAS, Z. III 212. Să-ți spun ce am aflat acuma... E lată rău. CARAGIALE, O. II 204. A o face lată (rău sau de tot) = a) a petrece strașnic (cu mîncare, băutură, cîntece etc.); b) a face, fără voie, o poznă, o gafă; a o face de oaie. ♦ (Familiar, despre persoane, în construcții speciale) Întins la pămînt fără simțire; mort. A intrat abia a doua zi femeia la dînsul. L-a găsit lat. SADOVEANU, D. P. 120. Dacă nu era Negoiță s-o apuce-n brațe, cădea lată. CARAGIALE, O. III 46. Atît de mult a închinat, încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. ◊ Expr. A lăsa (pe cineva) lat = a bate pe cineva foarte tare, lăsîndu-l în nesimțire. Dacă-l săcîia vreun vorbăreț, îl izbea de-l lăsa lat. DUMITRIU, P. F. 63. (Rar) A fi lat de foame = a fi foarte flămînd. De două zile n-am mîncat, sîntem lați de foame. CONTEMPORANUL, III 927. De ce-s oile așa late de foame? SBIERA, P. 9.