leŭ m. (lat. lĕo, de unde trebuĭa să se facă *ĭeŭ, dar, supt infl. ac. leonem, păstrat în rom. Lăune, nume geogr. în Arg. și Olt. s’a făcut leŭ; it. leone și lione, pv. leo, fr. lion, sp. león, pg. leâo. După alțiĭ, leŭ ar veni din ngr. léon, de unde, pin latină, apoĭ gotică, vine vsl. livŭ și bg. lev). Cel maĭ puternic animal felin, supranumit „regele animalelor”. Fig. Om viteaz. O constelațiune a zodiaculuĭ (luna Iuliŭ). O veche monetă de argint în valoare de 40 de parale, după turc. arslany gurúș, piastru saŭ groș pe care era reprezentat un leŭ, bătut întîĭa oară de Soliman II († 1566) și imitat după taleru olandez leeuwendaalder, germ. löwentaler), pe care era reprezentat un leŭ încălecat de un cavaler. (De la 1867 a devenit unitatea monetară românească, ĭar numele de leŭ noŭ s’a dat greșit franculuĭ, după cum ar fi greșit cot orĭ cot noŭ îld. metru. Leŭ de mare, otarie. Leu furnicilor, un fel de insect nevropter care se nutrește cu larve de furnicĭ. – Leu (animalu) are în prejuru gîtuluĭ o coamă (pe cînd leoaĭca n’are), păr galben și coada terminată c’un canaf. Trăĭește maĭ mult singuratic pin toată Africa și sudu Asiiĭ pînă pin India și e de o putere și de o agerime ca și a tigruluĭ. Atacă maĭ mult vitele și rar oameniĭ. Mugetu luĭ e teribil și se aude foarte departe, Astăzĭ, din cauza vînătoriĭ pe care ĭ-o fac oameniĭ, devine tot maĭ rar. V. leonin.