LEȘIN, leșinuri, s. n. 1. Pierdere subită și trecătoare a cunoștinței provocată de o anemie a creierului ca urmare a unei stări maladive sau a unei emoții puternice. Abia putu aduce puțin mîna spre gură și îndată căzu într-un leșin grozav. CREANGĂ, P. 15. Îl voi cloroforma, ca din leșin să treacă într-un somn adînc. EMINESCU, N. 77. Nu putu vorbi mai mult. Convulsiile îl apucară și un leșin grozav ca moartea îi îngheță trupul. NEGRUZZI, S. I 159. 2. (Urmat de determinări) Slăbiciune mare, lipsă de putere sau de vlagă, provocată de foame, sete, oboseală, căldură etc.; sfîrșeală. Leșinul de la stomac îi împăinjeni din nou privirea... Nu mîncase de două zile. C. PETRESCU, C. V. 129. Tremurînd din tot trupul, se rezemă de spatele ușii, căci simțea leșin la inimă. STĂNOIU, C. I. 171. Îmi vine leșin la inimă. ALECSANDRI, T. I 165. – Accentuat și: leșin.