Definiția cu ID-ul 1328732:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Licht, mehr Licht! (germ. „Lumină, mai multă lumină!”) – sînt ultimele cuvinte ale lui Goethe, rostite pe patul de moarte, la 22 martie 1832. Semnificația lor este controversată. Unii dau acestor vorbe sensul lor propriu. În cele din urmă clipe ale vieții, marele scriitor german, simțind în fața ochilor o încețoșare, o negură, a cerut să se facă mai multă lumină. Alții, dimpotrivă, acordă acestui mehr Licht sensul figurativ de mai multă cultură, mai multă știință, mai mult adevăr. Și cu acest ultim înțeles sînt citate de obicei vestitele cuvinte ale lui Goethe. LIT.