limbáriță, limbarițe, s.f. (bot.) Plantă cu tulpină dreaptă, ramificată, cu flori mici, albe sau trandafirii, care crește prin locuri umede; pătlagină de apă (Alismo plantago-aquatica). ■ „Frundză mare, crește laolaltă grămadă și o mănâncă tot felul de marhă” (Papahagi, 1925). ■ (med. pop.) Contra paraliziei (pocitură) și febrei tifoide (lungoare). – Din limbă + suf. -ariță (Scriban, DEX, MDA).