LIMPEZI, limpezesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lichide) A se face limpede, transparent, a se curăța de impurități (care se lasă la fund). Apa saltă, clocotește, Nici că se mai limpezește. ALECSANDRI, P. II 36. ◊ Intranz. (Rar) Munți se-nalță, văi coboară, rîuri limpezesc sub soare. EMINESCU, O. IV 123. ♦ Tranz. A face ca un lichid să devină limpede. 2. Refl. (Despre cer, timp, atmosferă etc.) A se însenina. Deasupra s-a limpezit cerul. STANCU, D. 235. S-a mai limpezit de ceață. COȘBUC, P. I 242. ◊ Expr. A se limpezi la minte = a se calma, a se liniști. De-abia se limpezise la minte după o suferință cumplită. MIRONESCU, S. A. 125. ♦ (Despre ochi) A deveni clar, curat, limpede. Ochii i se limpeziseră de beție. DUMITRIU, N. 141. ♦ (Despre lucruri care se află la mare distanță) A se arăta mai clar, mai distinct. Cele dealuri... se limpezesc, Unind a lor verdeață albastrului ceresc. ALECSANDRI, P. III 143. 3. Tranz. A clăti cu apă limpede ceea ce fusese spălat cu săpun, leșie etc.; a spăla (ușor, superficial). A limpezi rufele. ▭ Fața albă-și limpezea. TEODORESCU, P. P. 450. Apa să mă limpezească. ȘEZ. II 213. 4. Refl. (Despre glas) A se face clar, deslușit, limpede. Acele mii de glasuri se-nalță cu răsunet potolit în tăria nopții, se limpezesc în aerul ei răcoros. ODOBESCU, S. III 19. 5. Tranz. A clarifica, a desluși, a lămuri. Începe să limpezească în negură drumul ce i-a rămas de făcut. POPA, V. 65. Cutare parte a articolului ar trebui mărită, cutare limpezită. GHEREA, ST. CR. III 43. ◊ Refl. Un moment, Mihai rămase în mijlocul camerei, uitîndu-se la cei de față: într-o clipă i se limpeziră lucrurile. D. ZAMFIRESCU, R. 11. Se gîndea că s-ar putea face bine și calea i s-ar limpezi. VLAHUȚĂ, O. A. I 103. Erau gînduri care-l frămîntau... și parcă simțea că i se limpezesc și mai bine spunîndu-le. id. O. A. 264.