lingureá și -ícă f., pl. ele (dim. d. lingură). Lingura peptuluĭ, partea scobită deasupra pînteceluĭ: mă frec la lingurea (ChN. 1, 162). O plantă erbacee cruciferă (cochleária officinális) ale căreĭ frunze, de forma linguriĭ, se întrebuințează în med. contra scorbutuluĭ, scrofulelor și altor boale. – Și -íce, pl. ĭ (Cov.).