LIPI, lipesc, vb. IV. Tranz. 1. A împreuna, a uni două obiecte sau două fragmente de obiecte cu ajutorul unei materii cleioase; a îmbina prin topire, cu ajutorul unui material străin, două piese metalice. V. suda. Ziarul a fost rupt în patru bucăți și apoi lipit la loc. STANCU, U.R.S.S. 27. Foile rupte erau lipite și cîrpite fiecare la locul lor, cu o minuțioasă îngrijire. GHICA, S. A. 139. ♦ (Cu privire la scrisori, plicuri) A închide. El pune scrisoarea-n plic, lipește plicul și scrie adresa. CARAGIALE, O. II 293. ♦ Refl. (Despre ochi, pleoape) A nu se putea deschide din cauza secrețiilor; fig. a se închide de somn. Cînd m-am sculat dimineața, ochii mi se lipiseră și parcă mă bătuse cineva cu măciuca. PREDA, Î. 21. 2. (Cu determinări introduse prin prep. «de») A prinde de..., a fixa, a aplica. Luînd din mînă-i volnic lumînarea O lipi de-o piatră. COȘBUC, P. II 248. ◊ Refl. Fig. Nici tu junghi, nici tu friguri, nici altă boală nu s-a lipit de noi. CREANGĂ, A. 28. Avea un caracter blînd, vesel, plăcut și nepăsător; întristarea nu s-a lipit de dînsul. GHICA, S. A. 84. Somn de el nu se lipește. TEODORESCU, P. P. 311. ◊ Expr. (Mai ales la forma negativă) A se lipi învățătura (de cineva) = a putea învăța, a reține un lucru. ♦ Refl. Fig. (Despre alimente, medicamente) A se prinde, a prii; a produce efectul dorit. Geaba beau, geaba mănînc... Cumpăr pîne și măsline și nu se lipesc de mine. BIBICESCU, P. P. 116. ♦ Refl. (Despre materii vîscoase) A se prinde (de ceva), a fi lipicios. Mierea se lipește de degete. 3. (Cu determinări introduse prin prep. «de», «în», rar «la») A pune în strînsă apropiere, a alătura, a atinge de cineva sau de ceva. Își lipise fruntea în zăpada rece să se răcorească și să prindă putere. C. PETRESCU, S. 156. Simon își lipi portocala de obraz. SAHIA, N. 106. Criton... căută să-l lipească cu umerii la pămînt. ANGHEL-IOSIF, C. L. 37. ◊ (Poetic) Zorile-și lipesc de geam obrazul. BENIUC, V. 110. ◊ Expr. A lipi o palmă (cuiva) = a trage, a cîrpi (cuiva) o palmă. (Cu inversarea complementului, eliptic) Mă lipise... de era pe aci, pe-aci să mă nădușesc. RETEGANUL, P. III 39. ◊ Refl. Trebuiseră să se lipească de pămînt în vreun tufiș pentru a scăpa de urmărire. DUMITRIU, N. 118. Să fugim... zise ea, lipindu-se mai tare de pieptul lui. EMINESCU, N. 9. (Reciproc) Așa uimiți, cuprinși, ne lipim strîns unul de altul. NEGRUZZI, S. I 77. ◊ (Construit cu dativul) Lăsă jos binișor căpătîiul brîului și se lipi pămîntului. GALACTION, O. I 300. ♦ Refl. Fig. A se apropia de cineva, a se atașa, a se alipi, a intra în relații. A intrat în facultate, a învățat, s-a zbuciumat, l-a întîlnit pe Lascăr, s-a lipit de el. BARANGA, I 194. Pe lîngă grupul Anton Pan, Nănescu, Chiosea și Unghiurliu, unul și nedespărțit, se lipise un copilandru nalt, rumen... Acela era tînărul Filimon. GHICA, S. A. 79. ♦ Refl. Fig. (Învechit) A intra în grațiile cuiva. Acesta era planul lui Moțoc ca să se poată lipi de Lăpușneanu. NEGRUZZI, S. I 142. 4. A întinde netezind apoi cu palma udă un strat de lut sau pămînt muiat și bine frămîntat (amestecat uneori cu balegă) pe podeaua sau pe pereții caselor sau pe cuptorul de pîine spre a astupa crăpăturile sau golurile. Își lipea casa cu glod din uliță. SADOVEANU, E. 120. Pe stînga sînt un șir de odăi joase, țărănești, cu prispă lipită cu lut. CAMIL PETRESCU, O. I 205. Fata... călcă lut și lipi cuptiorul. CREANGĂ, P. 287.