LITERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic în alfabetul unei limbi, corespunzînd în general unui sunet. V. slovă, buche. O masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. De voiam să cetesc, doi ochi frumoși se puneau dinaintea literelor. NEGRUZZI, S. I 61. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ (Tipogr.) Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralelipipedic, reprezentînd în relief o literă, o cifră, un semn de punctuație etc. Literă de afiș = caracter tipografic foarte mare, folosit pentru tipărirea afișelor. 2. Fig. (Adesea în opoziție cu spirit) Înțelesul strict, formal al unui text. Litera legii. ▭ Vrei să te oprești la litera planului, închizînd astfel posibilitățile de dezvoltare și de lărgire a activității noastre. MIHALE, O. 18. Să nu se facă abateri nici din litera, nici din spiritul donațiunilor legale ce s-au făcut. ODOBESCU, S. II 39. ◊ Expr. Literă cu literă = în întregime, pînă în cele mai mici amănunte, din fir în păr, întocmai, aidoma. Totul se îndeplinise literă cu literă, cum au prevăzut planurile încă tuturor tăinuite. C. PETRESCU, R. DR. 249. (Despre un tratat, o lege, un act etc.) A rămîne (sau a deveni) literă moartă = a nu mai avea valoare, a nu mai găsi aplicare. 3. (Numai la pl.) Studiul literaturii; literatură. Întreprinsesem... a căuta în cercul literelor și al artelor imagine vînătorești. ODOBESCU, S. III 60. Alexandrescu și-a dat demisiunea [din armată] ca să se poată consacra cu totul literelor. GHICA, S. 662. ◊ Om de litere = persoană care studiază literatura sau care compune opere literare.