LOCANTĂ, locante, s. f. (Învechit) Ospătărie, birt (care are și odăi de închiriat); han. La una din locante îl văd pe nenea Alviță. STANCU, D. 408. Nu era rău... nici în locantele din Cluj. PAS, Z. IV 145. Cei vreo doi sorcoveți ce mai rămăseseră teferi din Tîrgul Cucului curînd se topiră și ei la locanta lui Borș. HOGAȘ, DR. II 48. – Pl. și: locănți (CONTEMPORANUL, V_I 200). – Variantă: locandă (BOLINTINEANU, O. 275) s. f.