Definiția cu ID-ul 588261:

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

LOCURILE SFINTE, ansamblu de localități și monumente celebrate de o religie în amintirea unor momente semnificative pentru propria istorie. În mod particular, această denumire este folosită în legătură cu locurile din Palestina care amintesc de prezența lui Iisus Hristos (Grota de la Bethlehem, Nazareth, muntele Tabor, Sfântul Mormânt ș.a.), venerate de religiile mozaică, creștină și musulmană. După începutul diasporei ebraice (135 d. Hr.) și al construirii (c. 330) în timpul lui Constantin cel Mare, a bisericilor creștine Sfântul Mormânt, la Ierusalim și a Nativității, la Bethlehem, regiunea a trecut sub dominația arabă (638). Recucerirea L.s. de către creștini a constituit principalul obiectiv al cruciadelor, care vor garanta trecerea Ierusalimului sub protecție occidentală, dar numai pentru scurte perioade (1099-1187 și 1129-1244). În timpul dominației mamelucilor (1260-1516), a fost fundată (1342) pe muntele Sion o mănăstire franciscană cu scopul apărării intereselor creștinătății. A urmat dominația otomană, care s-a prelungit până la sfârșitul primului război mondial, perioadă în care, conform unui acord diplomatic din 1535 și reconfirmat în 1673, 1690 și 1742, Franța a fost cea care a reprezentat interesele creștinătății. Între 1850 și 1853 a avut loc așa-numita „afacere a L.s.”, care opune Franța Rusiei pentru preluarea tutelării acestora. În 1923, regiunea a trecut sub protectorat britanic. În 1947, O.N.U. a propus internaționalizarea L.s. și stabilirea unui nou statut adoptat în Adunarea Generală (1950). După războiul de 6 zile (1967), statul Israel ale de facto controlul asupra tuturor L.s. din regiune.