LOPĂTAR, lopătari, s. m. I. 1. Vîslaș, barcagiu. Erau șase oameni: Petar Dușan, soacră-sa și patru lopătari. GALACTION, O. I 187. Valul mării n-a purtat niciodată, p-al său braț legănător, lopătar mai fără grijă. MACEDONSKI, O. IV 51. Lopătarii depărtaseră corabia de uscat. ISPIRESCU, L. 24. 2. Lucrător cu lopata (1). Lopătar la vînturarea grînelor. ▭ Era lopătar de cărbuni, bărbat tăcut, uscat și tare ca o iască. VORNIC, P. 200. II. Pasăre din ordinul picioroangelor, de culoare albă, cu o fîșie gălbuie în jurul gușii, cu ciocul lung și lat ca o lopată și cu un moț de pene pe cap (Platalea leucorodia). Mai aproape de noi pluteau și vîsleau lebedele și cormoranii. Lopătari albi se înșirau pe deasupra trestiilor. SADOVEANU, O. A. II 126.