LOTRU, lotri, s. m. (Învechit și popular) Hoț (de codru, de drumul mare), bandit, tîlhar. Mari lotri cu nume temut Cercat-au pe zînă s-o fure. BENIUC, V. 85. Uite așa, domnule prefect... pot veni asupra lor niște lotri. SADOVEANU, P. M. 94. ♦ (Popular) Persoană isteață și șireată; ștrengar, șmecher. Un cîne fuge spăriet, Șuieră-un lotru de băiet. EMINESCU, O. IV 195.