lume f. 1. lumină: o potecă care s’o scoată la lume ISP. se turbură cerul, nu mai vede lume PANN; 2. diamantul unui inel: lumea inelului (cf. vechiu-rom. lumea ochiului, pupilă); ║ 1. tot ce e luminat sub soare, universul întreg, cerul și pământul: creațiunea lumii; lume albă (în basme), cea locuită de oameni, în opozițiune cu lumea neagră (sau tărâmul celălalt), unde domnește o noapte adâncă în mijlocul zilei și unde locuesc ființe dușmane omului; ceea lume, vieața d’apoi; 2. globul pământesc: a face ocolul lumii; lumea vechie, lumea nouă, continentul vechiu și cel nou; 3. planetă presupusă locuită: lumi s’află în jurul fiecării stele; 4. neamul omenesc: opiniunea e regina lumii; 5. generațiuni de oameni, societate umană: lumea vechie, lumea modernă; 6. vieață seculară, în opozițiune cu cea monastică: om de lume, cântec de lume; 7. societate înaltă: se mișcă în lumea mare; ca lumea, cum se cade: să învețe carte ca lumea CAR.; 8. oameni (luați în parte): se adunase lume multă; o lume, ceva în mare număr. [Lat. LUMEN, lumină; sensul de «univers», deja familiar celor mai vechi monumente literare, își găsește o analogie în slav. SVĬETŬ, care însemnează totdeodată lumină și lume].