Definiția cu ID-ul 918737:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

LUMINOS, -OASĂ, luminoși, -oase, adj. I. 1. Care răspîndește lumină; luminat (I 2), strălucitor. Sori luminoși s-aprindeau și rachete, zburînd peste case, Dungi sclipitoare scriau și-apoi recădeau în buchete Ca niște flori de scîntei. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 99. Să fii gingaș ca o floare, luminos ca luna sara. EMINESCU, L. P. 143. Ceru-i mare, stele-s multe, Și mai mari, și mai mărunte, Luminoase, strălucioase... Dar ca mîndra nu-s frumoase. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 100. ◊ Fig. Razele luminoase ale marxism-leninismului... înfășoară pămîntul, scăldîndu-l în lumina biruinții proletariatului. STANCU, U.R.S.S. 27. 2. (Despre un spațiu, o clădire etc.) În care pătrunde multă lumină (I 1), bine luminat; (despre zi și despre noapte) plin de lumină (I 1). Încăperea era vastă și luminoasă, ca toate camerele acestei locuințe. C. PETRESCU, A. 352. O strungă luminoasă se deschide-n fața noastră – ieșim în valea Bistriței. VLAHUȚĂ, O. A. II 155. Noaptea-i albă, luminoasă Ceru-i boltă de opal. ALECSANDRI, P. A. 185. II. Fig. 1. Fericit, neîntunecat, senin. Îmi aduc aminte numai de rîsul luminos al nevestei. SADOVEANU, O. I 365. Te-ai dus lăsîndu-mi numai un suvenir iubit, Un suvenir, comoară de visuri fericite... De zile luminoase. ALECSANDRI, P. I 121. 2. Admirabil, demn de a fi urmat, strălucit. Exemplul luminos al colhozurilor din Uniunea Sovietică și al gospodăriilor colective fruntașe din țara noastră arată că gospodăria colectivă devine un adevărat izvor de belșug pentru membrii ei, numai pe baza dezvoltării multilaterale a producției. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564. 3. Clar, limpede; pătrunzător. Ș-atît de curios de luminoase i se păreau propriile lui gînduri, că de multe ori se întreba: «oare gîndesc și alți copii de vîrsta mea așa ca mine?». VLAHUȚĂ, O. A. III 16. Luminoasa dumitale metodă de critică. CARAGIALE, O. VII 47. Gîndirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului. RUSSO, O. 23.