lumînáre f., pl. ărĭ (lat. luminare, pl. -aria, fr. lumière, vsp. lumnera). Vălătuc de ceară, de seŭ, de stearină, de parafină ș. a. cu un fitil în mijloc, care, cînd îl aprinzĭ, arde și luminează. Pe la aprinsu lumînărilor, pe înserate, pe înoptate. Drept ca lumînarea, foarte drept, în pozițiune verticală. A ținea cuĭva lumînarea, a fi pe lîngă el cînd e aproape să moară (după obiceĭu de a aprinde mortuluĭ o lumînare). Prov. După sfînt, și lumînarea (saŭ tămîĭa), după persoană, așa și considerațiunea arătată eĭ. V. fachie, masala, lampă.