Definiția cu ID-ul 918831:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
LUNGI, lungesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lucruri) A se face mai lung; a se întinde (ocupînd un spațiu mai mare). În dreapta se lungea un petic mare de pădure. DUMITRIU, N. 119. ◊ (Tranz. în expr.) A lungi pasul = a merge mai repede, a se grăbi. Lupul... lungi pasul lupește. ISPIRESCU, L. 79. ♦ (Despre ființe sau părți ale corpului) A se face mai lung, a se întinde în sus; a se înălța. Așa se deșira și se lungea de grozav de ajungea cu mîna la lună. CREANGĂ, P. 245. Baba se smulse... lungindu-se slabă și mare pînă-n nori. EMINESCU, N. 10. ◊ Expr. A i se lungi (cuiva) urechile de foame = a fi foarte flămînd. El mănîncă cît un casier, și noi... Ian privește, mi s-au lungit urechile de foame. ALECSANDRI, T. I 440. A i se lungi (cuiva) ochii (sau căutătura) a drum = a privi cu tristețe în gol, dornic de a pleca departe. De-abia îngăima cîte-o vorbă... și iar cădea pe gînduri, și ochii largi i se lungeau a drum. VLAHUȚĂ, N. 12. ◊ Tranz. Boii trăgeau înainte, clătinînd din cap și cu nările aburinde, și-și lungeau gîturile în jug. DUMITRIU, N. 87. 2. Refl. A se întinde pe jos, pe un pat etc.; a se culca. Așezai șaua la rădăcina unui brad, așternui mantaua, mă lungii cu fața-n sus și mă hotărîi să-mi închipui că nu mi-e foame. HOGAȘ, M. N. 110. Abia se lungi în pat și gîndurile începură, întîi blînde, prietenoase, ș-apoi îndoielnice, posomorîte. DELAVRANCEA, H. TUD. 20. 3. Tranz. (Cu privire la mîncări și băuturi) A subția cu apă, a dilua. A lungit supa. 4. Tranz. (Cu privire la diviziuni ale timpului, la fapte sau acțiuni care durează) A face mai lung, a prelungi, a face să dureze. În zadar, urgie crudă, lungești noaptea-ntunecoasă. ALECSANDRI, P. III 22. ◊ Expr. (Mai ales la forma negativă) A lungi vorba = a întinde vorba, a vorbi mai mult decît trebuie. Ce să mai lungim vorba? Îl îngriji ca pe lumina ochilor lui. ISPIRESCU, L. 235. Străjerul, știind porunca, nu mai lungește vorba. CREANGĂ, P. 80. Iaca leneșii!... – Hai, nu mai lungiți vorba și vă porniți acu-ndată la lemne. ALECSANDRI, T. I 262.