LĂSCAIE, lăscăi, s. f. (Și în formele lescaie, lețcaie) Monedă veche de aramă, valorînd o jumătate de para; p. ext. monedă de valoare foarte mică. Ei trec în Dobrogea așa cum sînt: fără acte, fără lăscaie-n buzunar. GALAN, B. I 446. Lețcaia păstrată pentru cine știe ce greutate. CAMILAR, N. II 456. De la noi Și pînă la voi, Tot bani și lăscăi (Stelele). GOROVEI, C. 356. ◊ (Astăzi mai ales în expr.) A nu avea (nici o) lăscaie = a nu avea nici un ban. N-am lăscaie, nu mă bucur de vreun bine, de vreo slavă. MACEDONSKI, O. I 271. Lăscaie frîntă = ban de cea mai mică valoare; para chioară, v. para. Nu ți-a dat lescaie frîntă? Uite! Eu îți dau o pungă. HASDEU, R. V. 11. (Cu construcția inversată) Dă-mi o frîntă de lețcaie, Că foamea cumplit mă taie. ALECSANDRI, P. P. 137. – Variante: lescaie, lețcaie, lițcaie (ALECSANDRI, T. 941) s. f.